Există situații speciale în care se solicită ca traducerile autorizate să fie și legalizate.
Legalizarea se face de către Secția Consulară și este un document care certifică faptul că traducerea a fost efectuată de un traducător autorizat care a depus specimentul de semnatură. Secț..
Detalii Ce inseamna traduceri autorizate legalizate? ⇨
În cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Consular. În acest caz, este necesar să contactați Biroul nostru de t..
Detalii Care sunt procedurile de obÈ›inere a procurilor sau împuternicirilor bilingve? ⇨
Pentru înscrierea în registrele românești a certificatelor de căsătorie emise în Marea Britanie și obținerea certificatului de căsătorie românesc, este necesară apostilarea certificatului, traducerea autorizată a certificatului și a apostilei și apoi, depunerea lor, împreună cu alt..
Detalii Care sunt paÈ™ii de obÈ›inere a unui certificat de căsătorie românesc pentru o căsătorie oficiată în Marea Britanie? ⇨
Pentru înscrierea în registrele românești a certificatelor de naștere emise în Marea Britanie și obținerea certificatului de naștere românesc, este necesară apostilarea certificatului, traducerea autorizată a certificatului și a apostilei și apoi, depunerea lor împreună cu alte docum..
Detalii Care sunt paÈ™ii de obÈ›inere a unui certificat de naÈ™tere românesc pentru un copil născut în Marea Britanie? ⇨
Pentru a înregistra la Consulat certificatul de naștere eliberat de autoritățile britanice aveți nevoie de FORMA LUNGĂ a acestui document, cea scrisă cu negru, pe care scrie sus CERTIFIED COPY OF AN ENTRY și unde sunt incluse și numele părinților. NU are rost să apostilați sau să trad..
Detalii Care dintre certificatele de naÈ™tere trebuie apostilat? ⇨
La cererea clienților, traducerea poate fi livrată, contra cost, și în variantă electronică, prin email. ..
Detalii Cum se poate obÈ›ine varianta electronică a traducerii? ⇨
Plata pentru serviciile de traducere se face prin:
- transfer bancar
- PayPal (se aplică o taxa auxiliara) sau cash.
Traducerile vor fi efectuate exclusiv după ce s-a făcut plata. ..
Detalii Cum se poate plăti pentru o traducere? ⇨
Documentele care necesită traducerea pot fi înmânate personal traducătorului, dar cel mai ușor este să le trimiteti prin poștă sau email.
Pentru a înmâna personal documentele traducătorului este nevoie de programare prealabilă.
VÄ‚ RUGÄ‚M SÄ‚ NU VÄ‚ PREZENTAÈšI LA BIROUL NOSTRU DACÄ‚ ..
Detalii Cum se trimit documentele pentru tradus? ⇨
Traducerea autorizată este o traducere oficială făcută, semnată și parafată de un traducător autorizat înregistrat la Ambasadă. Traducerile autorizate sunt solicitate atât de secțiile Consulare ale Ambasadei României cât și de instituțiile Marii Britanii.
ÃŽn cadrul Biroului nostru..
Detalii Ce este o traducere autorizată È™i unde este necesară? ⇨
Potrivit legislației în vigoare, autorizarea ca interpret și/sau traducător care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute în titlul legii se dobandește, la cerere, de către persoana care îndeplinește următoarele condiții:
  » Este cetățean roman sau cetățean al unui sta..
Detalii Ce înseamnă traducator autorizat? ⇨
O traducere Excelentă este o traducere care respectă spiritul documentului tradus.
O traducere Excelentă va comunica într-un mod clar, utilizabil de către destinatar, conținutul documentului original.
O traducere Excelentă înseamnă că acolo unde veți folosi traducerea nu veți avea pr..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Excelente? ⇨
Traducerile rapide sunt realizate în maximum 24 de ore. ÃŽn funcÈ›ie de complexitatea documentelor, de numărul de pagini È™i de disponibilitate, documentele pot fi traduse pe loc, în aproximativ două ore, dacă sunt traduceri pentru anumite diplome, certificate de naÈ™tere, certificate de căsÄ..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Rapide, autorizate de consulat? ⇨
Siguranța traducerii este importantă pentru dumneavoastră. Documentele pe care le veți prezenta consulatului trebuie să aibă un nivel calitativ înalt și trebuie să fie realizate de un traducător autorizat, acceptat de Consulatul României.
Biroul de Traduceri va garantează Siguranța ..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Sigure? ⇨
În cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Consular. În acest caz, este necesar să contactați Biroul nostru de t..
Detalii Care sunt procedurile de obÈ›inere a procurilor sau împuternicirilor bilingve? ⇨
Traducerea autorizată este o traducere oficială făcută, semnată și parafată de un traducător autorizat înregistrat la Ambasadă. Traducerile autorizate sunt solicitate atât de secțiile Consulare ale Ambasadei României cât și de instituțiile Marii Britanii.
ÃŽn cadrul Biroului nostru..
Detalii Ce este o traducere autorizată È™i unde este necesară? ⇨
O traducere Excelentă este o traducere care respectă spiritul documentului tradus.
O traducere Excelentă va comunica într-un mod clar, utilizabil de către destinatar, conținutul documentului original.
O traducere Excelentă înseamnă că acolo unde veți folosi traducerea nu veți avea pr..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Excelente? ⇨
Traducerile rapide sunt realizate în maximum 24 de ore. ÃŽn funcÈ›ie de complexitatea documentelor, de numărul de pagini È™i de disponibilitate, documentele pot fi traduse pe loc, în aproximativ două ore, dacă sunt traduceri pentru anumite diplome, certificate de naÈ™tere, certificate de căsÄ..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Rapide, autorizate de consulat? ⇨
În cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Consular. În acest caz, este necesar să contactați Biroul nostru de t..
Detalii Care sunt procedurile de obÈ›inere a procurilor sau împuternicirilor bilingve? ⇨
Potrivit legislației în vigoare, autorizarea ca interpret și/sau traducător care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute în titlul legii se dobandește, la cerere, de către persoana care îndeplinește următoarele condiții:
  » Este cetățean roman sau cetățean al unui sta..
Detalii Ce înseamnă traducator autorizat? ⇨
O traducere Excelentă este o traducere care respectă spiritul documentului tradus.
O traducere Excelentă va comunica într-un mod clar, utilizabil de către destinatar, conținutul documentului original.
O traducere Excelentă înseamnă că acolo unde veți folosi traducerea nu veți avea pr..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Excelente? ⇨
Traducerile rapide sunt realizate în maximum 24 de ore. ÃŽn funcÈ›ie de complexitatea documentelor, de numărul de pagini È™i de disponibilitate, documentele pot fi traduse pe loc, în aproximativ două ore, dacă sunt traduceri pentru anumite diplome, certificate de naÈ™tere, certificate de căsÄ..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Rapide, autorizate de consulat? ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Traducerea documentelor de orice natură, la un nivel calitativ înalt, rapid. Documentele de tradus pot fi transmise prin email, fax, poștă sau depuse personal la birourile noastre...
Detalii Alte documente oficiale, personale sau profesionale ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru caziere judiciare emise in Romania sau in Republica Moldova, dar si pentru documentele corespondente (Disclosure and Barring Service – DBS) emise in Marea Britanie.
Angajatorii, in functie de domeniul de activitate si functia pentru care sunteti angajat, va..
Detalii Traducere cazier judiciar ⇨
Traducerea diplomelor de studii/certificate profesionale:
Traducere Diploma de bacalaureat
Traducere Diploma de licenta,
Traducere Diploma de master,
Traducere Diploma de absolvire a scolii profesionale,
Traducere Certificat de promovare a testelor nationale (Diploma de capacitate),
Tra..
Detalii Traduceri diplome de studii, adeverinte, Traduceri diplome de bacalaureat, facultate, etc. ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
In cazul in care aveti nevoie de procuri sau imputerniciri bilingve (Romana/Engleza – Engleza/Romana), acestea se intocmesc la Sectia Consulara. Traducatorul trebuie sa fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul si semnatura in fata personalului Sectiei Consulare.
In acest caz, este neces..
Detalii Traduceri procuri, procuri speciale, imputerniciri ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
In cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), acestea se întocmesc la Secția Consulară. Traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Secției Consulare. În ace..
Detalii Traduceri procuri, procuri speciale, împuterniciri ⇨
Va multumesc ! Recomand cu toata increderea...