Absolut toate datele și informațiile conținute în documentele dumneavoastră sunt tratate cu maximum de confidențialitate. Aceasta este o datorie a noastră atât morală cât și juridică și o tratăm cu maximum de seriozitate. Atăt copiile documentelor dumneavoastră, traducerile acestora..
Detalii Cum se asigură confidențialitatea informațiilor la care traducătorul autorizat are acces? ⇨
Există situații speciale în care se solicită ca traducerile autorizate să fie și legalizate.
Legalizarea se face de către Secția Consulară și este un document care certifică faptul că traducerea a fost efectuată de un traducător autorizat care a depus specimentul de semnatură. Secț..
Detalii Ce inseamna traduceri autorizate legalizate? ⇨
În cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Consular. În acest caz, este necesar să contactați Biroul nostru de t..
Detalii Care sunt procedurile de obținere a procurilor sau împuternicirilor bilingve? ⇨
Apostila este un document eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga pentru actele oficiale întocmite în acea țară, ce urmează a fi utilizate pe teritoriul altui stat semnatar al Convenției. Apostila are ca scop autentificarea originalității unui ..
Detalii Ce este Apostila de la Haga? ⇨
Clienții primesc documentele traduse în două exemplare. Cel de-al doilea exemplar este gratuit.
Se pot solicita, contra cost, și exemplare auxiliare. ..
Detalii Câte exemplare ale traducerii se vor elibera clientului și cum se pot obține mai multe? ⇨
La cererea clienților, traducerea poate fi livrată, contra cost, și în variantă electronică, prin email. ..
Detalii Cum se poate obține varianta electronică a traducerii? ⇨
Documentele traduse sunt expediate prin poșta 1st class.
La cererea clienților, documentele traduse pot fi trimise prin poșta specială, contra cost.
În anumite situații, documentele pot fi ridicate personal de la biroul de traduceri. ..
Detalii Cum intră clientul în posesia traducerii? ⇨
Plata pentru serviciile de traducere se face prin:
- transfer bancar
- PayPal (se aplică o taxa auxiliara) sau cash.
Traducerile vor fi efectuate exclusiv după ce s-a făcut plata. ..
Detalii Cum se poate plăti pentru o traducere? ⇨
Traducerea autorizată este o traducere oficială făcută, semnată și parafată de un traducător autorizat înregistrat la Ambasadă. Traducerile autorizate sunt solicitate atât de secțiile Consulare ale Ambasadei României cât și de instituțiile Marii Britanii.
În cadrul Biroului nostru..
Detalii Ce este o traducere autorizată și unde este necesară? ⇨
Potrivit legislației în vigoare, autorizarea ca interpret și/sau traducător care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute în titlul legii se dobandește, la cerere, de către persoana care îndeplinește următoarele condiții:
» Este cetățean roman sau cetățean al unui sta..
Detalii Ce înseamnă traducator autorizat? ⇨
O traducere Excelentă este o traducere care respectă spiritul documentului tradus.
O traducere Excelentă va comunica într-un mod clar, utilizabil de către destinatar, conținutul documentului original.
O traducere Excelentă înseamnă că acolo unde veți folosi traducerea nu veți avea pr..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Excelente? ⇨
Traducerile rapide sunt realizate în maximum 24 de ore. În funcție de complexitatea documentelor, de numărul de pagini și de disponibilitate, documentele pot fi traduse pe loc, în aproximativ două ore, dacă sunt traduceri pentru anumite diplome, certificate de naștere, certificate de căs..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Rapide, autorizate de consulat? ⇨
Siguranța traducerii este importantă pentru dumneavoastră. Documentele pe care le veți prezenta consulatului trebuie să aibă un nivel calitativ înalt și trebuie să fie realizate de un traducător autorizat, acceptat de Consulatul României.
Biroul de Traduceri va garantează Siguranța ..
Detalii Ce înseamnă Traduceri Sigure? ⇨

Traduceri documente rezidență
Pentru a obține pașaportul românesc pentru cetățenii cu domiciliu în străinătate, este posibil să vi se ceară traducerea autorizată a unuia dintre aceste documente:
- contract de muncă aflat în executare sau scrisoare de la angajator cu..
Detalii Traduceri documente rezidență ⇨
Efectuăm traduceri autorizate acceptate de Student Finance pentru adeverințe de venit, certificate fiscale, adeverințe eliberate de ANAF sau de angajator.
..
Detalii Traduceri adeverințe de venit (certificate fiscale) ⇨
Biroul nostru de traduceri vă poate ajuta să vă prezentați într-un mod profesional în fața potențialilor angajatori. Contactați-ne pentru traduceri de CV-uri, scrisori de intenție, scrisori de recomandare, etc ..
Detalii Traduceri scrisori de recomandare, Scrisori de intentie, CV-uri ⇨
Efectuăm traduceri autorizate pentru permise de rezidență, pașapoarte, acte de identitate sau orice fel de document emis sau solicitat de catre UK Borders Agency..
Detalii Traduceri permise de rezidenta (Blue card, Yellow card), pasapoarte, acte de identitate, documente UK Borders Agency ⇨
Efectuăm traduceri autorizate din limba romana în limba engleză sau din limba engleză în limba romana pentru orice tip de document pentru obținerea ajutoarelor sociale..
Detalii Traduceri documente pentru obtinerea ajutoarelor sociale ⇨
Efectuăm traduceri autorizate din limba romană în limba engleză sau din limba engleză în limba romană pentru contracte, adeverințe și certificate de la locul de munca..
Detalii Traduceri contracte si adeverinte de la locul de munca ⇨
Exista situații în care oficialitățile din Romania, vă solicită să prezentați anumite documente legate de venitul dumneavoastră și de cota de impozitare.
Fie că este vorba de un credit pe care vreți să îl contractați sau de alte situații în care vi se solicită acte emise de HMR..
Detalii Traduceri scrisori sau documente oficiale eliberate de HMRC ⇨
Traducere site-uri web din engleză în romana sau din romana în engleză.
- Traducere site-uri de prezentare
- Traduceri magazine virtuale
- Traduceri descrieri tehnice
- Traduceri site-uri - cataloage online
- Alte traduceri specifice în domeniul Software pentru piața romanească sau uti..
Detalii Traducere Web Site-uri / Localizare software in/din Engleza / Română ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru certificate de nastere emise fie in Marea Britanie, fie in Romania sau in Republica Moldova.
Pentru inscrierea in registrele romanesti a certificatulului de nastere emis in Marea Britanie si obtinerea certificatului aferent romanesc, este necesara obtinerea ap..
Detalii Traduceri Autorizate Certificate de Nastere ⇨
In cazul în care aveți nevoie de procuri sau împuterniciri bilingve (Română/Engleză – Engleză/Română), acestea se întocmesc la Secția Consulară. Traducătorul trebuie să fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul și semnătura în fața personalului Secției Consulare. În ace..
Detalii Traduceri procuri, procuri speciale, împuterniciri ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru hotarari sau certificate de divort emise fie in Marea Britanie, fie in Romania sau in Republica Moldova.
Pentru a fi acceptata de autoritatile romanesti, hotararea de divort emisa in Marea Britanie trebuie sa poarte sigiliul Apostila de la Haga.
In cazul c..
Detalii Traduceri hotarari divort / Traduceri certificate de divort ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru certificate de deces emise fie in Marea Britanie, fie in Romania sau in Republica Moldova. Pentru inscrierea in registrele romanesti a certificatulului de deces emis in Marea Britanie si obtinerea certificatului aferent romanesc, este necesara obtinerea apostilei..
Detalii Traduceri / Autentificari Certificate de deces ⇨
Exista situatii in care oficialitatile, din Marea Britanie sau din Romania, va solicita sa prezentati anumite documente bancare. Fie ca este vorba de un credit pe care vreti sa il faceti sau de alte situatii in care vi se cere sa va demonstati veniturile, noi va putem ajuta cu traducerea documentelo..
Detalii Traduceri scrisori si extrase bancare ⇨
Efectuam traduceri autorizate din limba romana in limba engleza sau din limba engleza in limba romana pentru orice tip de asigurare, documente auto sau dovezi de “No Claim Bonus”..
Detalii Traduceri asigurari ⇨
In cazul in care aveti nevoie de procuri sau imputerniciri bilingve (Romana/Engleza – Engleza/Romana), acestea se intocmesc la Sectia Consulara. Traducatorul trebuie sa fie prezent la Consulat pentru a aplica sigiliul si semnatura in fata personalului Sectiei Consulare.
In acest caz, este neces..
Detalii Traduceri procuri, procuri speciale, imputerniciri ⇨
Biroul nostru de traduceri va poate ajuta sa va prezentati profesional in fata potentialilor angajatori. Contactati-ne pentru traduceri de CV-uri, scrisori de intentie, scrisori de recomandare, etc ..

Efectuam traduceri autorizate din romana in engleza si din engleza in romana pentru orice fel de documentatii tehnice sau de specialitate...
Detalii Traduceri documentatii tehnice, proiecte ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru orice fel de documente medicale – analize, certificate medicale, scrisori medicale, bilete de iesire din spital, dovezi de vaccinari, etc..
Detalii Traduceri documente medicale ⇨
..
Detalii Traduceri Contracte si alte documente de business ⇨
Efectuam traduceri autorizate pentru certificate de casatorie emise fie in Marea Britanie, fie in Romania sau in Republica Moldova.
Pentru inscrierea in registrele romanesti a certificatulului de casatorie emis in Marea Britanie si obtinerea certificatului aferent romanesc, este necesara obtinere..
Detalii Traduceri si autentificari certificate de casatorie ⇨
Traducerea diplomelor de studii/certificate profesionale:
Traducere Diploma de bacalaureat
Traducere Diploma de licenta,
Traducere Diploma de master,
Traducere Diploma de absolvire a scolii profesionale,
Traducere Certificat de promovare a testelor nationale (Diploma de capacitate),
Tra..
Detalii Traduceri diplome de studii, adeverinte, Traduceri diplome de bacalaureat, facultate, etc. ⇨
Biroul nostru de traduceri vă poate ajuta cu traducerea documentelor în vederea obținerii echivalării diplomelor si calificarilor dobândite în Romania.
În cazul în care vi s-a cerut echivalarea studiilor de către un angajator sau o instituție britanică sau v-ați decis să căutați un..
Detalii Echivalare diploma de studii si certificate de calificare ⇨

Va multumesc ! Recomand cu toata increderea...